• La ce vârstă încep consultațiile pentru copii și de ce sunt importante?
Consultațiile la copii încep aproximativ cu vârsta de trei ani dar în cazul în care copilul are probleme vizibile de la naștere sau acestea apar dupa puțin timp, se pot face anumite analize de specialitate din care putem afla ce tratament este benefic în prima fază. Importanța acestui consult este dată de faptul că anumite probleme oculare pot fi tratate relativ ușor doar până la vârsta de 9 ani, adică până la maturizarea globilor oculari și rigidizarea musculaturii.
• La ce trebuie să fie atent un părinte când duce copilul la un consult de specialitate și ce întrebări trebuie să adreseze specialistului?
În general, părinții trebuie să fie atenți la acuitatea vizuală a fiecărui ochi în parte și la fiecare urmator consult să observe o creștere în cazul în care copilul nu vede perfect cu ochelarii de la primul consult. În mare parte, parinții pot întreba specialistul despre acuitate vizuală monoculară și binoculară, despre lucrul în echipă al ochilor și binocularitate, de ce necesită portul unui ochelar, ce perioadă trebuie să poarte ochelarii și unde, este o corecție permanentă sau doar un tratament dioptric și eventual în ce măsură observă culorile.
• La ce distanță să privesc față de display?
Pentru a afla distanța optimă față de display-ul folosit de dumneavoastră trebuie să alegeți mărimea textului corespunzatoare celui folosit în general sau eventual un text mai mic pentru o aproximare mai exactă. Există două posibilități de verificare, cea mai simpla este să ne apropiem și sa ne departam de dispaly până când textul devine cel mai clar, iar cea de a doua este să afișăm acest text pe un fond roșu și verde, ne apropie și ne depărtăm până când textul este clar pe ambele culori. Test R/V
• De ce îmi obosesc ochii când lucrez la calculator sau citit și de ce trebuie să facem pauze?
Pentru a putea lucra în mediul de aproape eficient și pentru a menține o vedere clară și relaxată pe tot parcursul zilei, trebuie să cunoaștem faptul că vederea clară la distanțe diferite este susținută de acomodarea cristalinilor. Astfel, când privim obiecte aflate la distanțe mari, de peste 6m, mușchii ciliari care coordonează cristalinii sunt relaxați iar când privim în mediul de lucru aproape, 20cm-1,2m, mușchii ciliari sunt în tensiune. Deci putem deduce faptul că la un anumit interval de timp suntem nevoiți să relaxăm mușchii ciliari, ca orice alt mușchi din organism, adică să privim la o distanță mare pentru o perioadă scurtă de timp, numită și “pauză la lucrul de aproape”.
• Cât durează și ce reprezintă o pauză?
Pauza înseamnă să mutăm privirea din mediul de lucru aproape în colțul cel mai îndepărtat al camerei, la distanță cât mai mare(peste 6m) sau sa închidem ochii 20 de secunde, la un anumit interval de timp.
• La ce interval de timp suntem nevoiți să facem aceste pauze?
Intervalul de timp la care suntem nevoiți să facem pauze este stabilit în funcție de starea de oboseală oculară a fiecărei persoane, aproximativ între 10 și 45 de minute. Dimineața când începem lucrul în mediul aproape mușchii ciliari au un tonus bun și o putere suficientă cât să susțină cristalinii acomodați pentru o vedere clară și relaxată de până la 45 de minute.
Pe parcursul unei zile de lucru este recomandat ca dimineața să facem aceste pauze la un interval mai mare de timp, 35-45 de minute, la prânz ceva mai dese, 20-25 de minute, iar spre seară la 10-15 minute dacă pe tot parcursul zilei suntem legați de lucru aproape.
• Ce se întâmplă dacă nu facem aceste pauze?
În momentul în care uităm de aceste pauze și continuăm lucrul în mediul aproape, după aproximativ o oră de tensiune, mușchii ciliari intră într-un ușor spasm care dacă este susținut duce la apariția unor stări simtomatologice ușoare în primă fază (senzație de ochi uscat, mâncărimi, înroșiri, etc.) până la dureri de cap și amețeli, dar care se agravează odată cu repetarea acestui exces zilnic și poate duce la apariția unei miopii(până la aproximativ 25-30 de ani) sau poate crește valorile dioptrice unei persoane care are deja miopie(până la 60-65 de ani în anumite cazuri).
Persoanele trecute de 23 de ani care au o miopie corectată și cărora li s-a spus că miopia va înceta să crească după această vârstă, dacă v-or face excese de acomodație prin studiu sau loc de muncă, v-or observa o creștere a miopiei direct proporțională cu excesul acomodativ făcut de fiecare în parte și eventual o fotofobie din ce în ce mai accentuată !
Miopia galopantă/forte, este miopia care are o creștere rapidă și după perioada de creștere fiziologică, iar persoana în cauză are valori dioptrice foarte mari.
Creșterea lentă a miopiei, cu valori dioptrice mărite cu 0,25 – 0,75dpt/an, este provocată de excesele de acomodație după încetarea creșterii fiziologice !
Atenție! Nu doar filtrele de protecție(filtrele PC) ale lentilelor ne ajută când stăm mult la calculator, mobil, sau tabletă, ci conduita noastră în acest mediu! Aceste filtre ne protejează globii oculari când sunt supuși la anumite radiații, singura soluție reală fiind pauzele în mediul de lucru aproape pentru a scăpa de simptomatologie, apariția unei miopii sau creșterea valorilor dioptrice la miopie, nu filtrele albastre/verzi/mov…!
• De ce suntem nevoiți la o anumită vârstă să purtăm ochelari “de aproape”?
Datorită scăderii amplitudinii de acomodare a cristalinilor(responsabili cu vederea bună la distanțe diferite) care au o perioadă de rigidizare perceptibilă între 45 de ani și 60 de ani. Tabel Acomodație Cristaliniană
• De ce apar probleme cu vederea la distanță după ce purtăm ochelarul de aproape o perioadă?
Datorită portului incorect al ochelarului de aproape! Este total interzis să privim prin ochelarul de aproape la distanțe mai mari decât ne permite dioptria pe care o avem. Pentru a afla distanța la care vedem cel mai bine cu ochelarul de aproape, adică distanța pe care teoretic nu trebuie să o depășim când purtăm acei ochelari, putem să facem urmatorul exercițiu: Privim un text cu caractere mici dar pe care să le putem citi, apropiem și depărtăm textul până când nu mai este vizibil. O să observam o distanță minimă și maximă la care putem percepe textul, media acestor distanțe este punctul în care ochii dumneavoastră converg perfect către textul citit, adică distanța la care vedeti cel mai clar cu acei ochelari și nu trebuie să o depasiți când îi purtați!
• Ce înseamnă ochelar progresiv, când se folosesc și ce beneficii aduc?
Ochelarii progresivi sunt folosiți după vârsta de 45-50 de ani, când diferența între dioptria de la distanță(0 dacă nu avem probleme) și cea de aproape este mai mare de o dioptrie(recomandarea personală este dupa ce diferența depășeste 1,5 dpt deoarece până la acest nivel cristalinii au o oarecare flexibilitate și înca ajută). Din denumirea lentilelor(progresive) deducem faptul că este vorba de o progresie dioptrică între dioptria de distanță și cea de aproape. Daca avem 0 la distanță și +1,50 aproape, atunci lentilele vor avea o progresie cu pas de 0,25 dpt. de la 0 la +1,50. Datorită acestei progresii v-om avem vederea îmbunătățită la distanțe diferite deoarece dioptria este legată direct de distanța la care vrem să privim(D=m la puterea -1). În principiu lentila progresivă ne va ajuta să vedem bine și la distanțe intermediare(aproximativ între 40 de cm și 1,0m), nu doar aproape sau la distanță(lentila bifocală). Totuși aceste lentile nu sunt recomandate la birou dacă lucrăm la desktop, deoarece poziția capului pentru a vedea bine la distanță intermediara nu este corectă. În acest caz lentilele degresive sunt soluția, lentile care au o progresie doar pentru aproape și distanțe intermediare. Dacă la birou folosim un laptop, atunci situația se schimbă și poate fi purtat și un ochelar progresiv în anumite cazuri.